Amenzile aplicate de
inspectorii de muncă societăţilor care încalcă legislaţia din domeniul muncii
sunt, în mare parte, contestate de angajatori, iar instanţa de judecată le
transformă în avertismente. Aceasta este o problemă cu care se confruntă
aproape toate instituţiile de control. Potrivit datelor deţinute de
Inspectoratul Teritorial de Muncă, în ultimul an, cam o treime din amenzile
aplicate au ajuns să fie contestate în instanţă. S-au înregistrat 216 contestaţii
împotriva proceselor verbale de constatare a contravenţiilor, încheiate de
către inspectorii de muncă din cadrul serviciilor Sănătate şi Securitate în
Muncă şi Control Relaţii de Muncă.
Dintre acestea, 40 de amenzi au fost transformate de către instanţele de
judecată în avertismente. Şi asta chiar dacă inspectorii de muncă îi
sancţionează pe angajatorii care nu respectă legislaţia, de cele mai multe ori,
cu amenzile minime.
"De regulă, angajatorii care contestă amenzile date de inspectori
sunt la prima abatere. La o a doua abatere nu mai recurg la contestaţie pentru
că nu au şanse să aibă câştig de cauză. Instanţa de judecată ia în
consideraţie, de cele mai multe ori, că angajatorii sunt la o primă abatere şi,
dacă reprezentanţii societăţilor respective fac dovada că au remediat
deficienţele, li se transformă amenzile în avertismente", spune Silvia Pasat, inspectorul şef al
ITM Botoşani.
O situaţie asemănătoare se înregistrează şi în cazul sancţiunilor date de
reprezentanţii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi de
comisarii de mediu.
(Doina Marcu)
sursa;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu