. Autor : Cosmin ZAPOROJAN
Poliţia Rutieră Constanţa spulberă miturile:
Se tot vorbeşte şi se scrie tot mai mult
despre uşurinţa cu care amenzile date de Poliţia Rutieră pot fi contestate cu
succes în instanţă. Indiferent că au sau nu dreptate, şoferii tind să conteste
orice proces verbal de contravenţie încheiat de agenţii de la Circulaţie.
Poliţiştii le spun însă că au şanse minime să
câştige, mai ales când au fost sancţionaţi pe baza unor înregistrări video.
Poliţiştii rutieri constănţeni recunosc că tot
mai mulţi şoferi contestă procesele verbale de contravenţie, mai ales când
sancţiunea a fost urmată şi de suspendarea permisului. Este dreptul fiecăruia
de a apela la justiţie în astfel de cazuri, însă şansele de reuşită sunt mici.
Oamenii legii spun însă că aceşti conducători
auto sunt conştienţi că au greşit şi trebuie să plătească, scopul acţiunii lor
fiind cu totul altul.
Şoferii profită de faptul că în urma contestării
procesului verbal în instanţă îşi recapătă permisele de conducere până la
pronunţarea unei sentinţe judecătoreşti. Şi cum procesele în România pot dura
şi câţiva ani, şoferii nu fac astfel decât să tragă de timp până să predea
permisul poliţiei.
Probele poliţiei, prezentate în instanţă
Pe piaţa şoferilor români circulă mai multe
mituri sau metode privind atacarea cu succes a unui proces verbal de
contravenţie.
Spre exemplu, un site specializat pe probleme
rutiere, prezintă cum trebuie să procedeze un conducător auto atunci când este
oprit de poliţişti pentru că a depăşit viteza legală.
„În momentul în care poliţistul vă opreşte
pentru depăşirea vitezei, la cererea dumneavoastră, el TREBUIE să aibă asupra
lui şi să vă prezinte: certificatul de omologare a aparatului radar de către
Biroul Român de Metrologie Legală, buletinul de verificare metrologică în
termen de valabilitate, respectiv 12 luni de la data efectuării verificării, şi
autorizaţia de operator radar pentru cel care vă încheie procesul-verbal. Lipsa
oricăruia din aceste documente trebuie prevăzută de dumneavoastră la rubrica
«alte menţiuni» şi este caz de nulitate absolută a procesului-verbal”, se
specifică pe site-ul www.e-transport.ro.
Poliţiştii rutieri constănţeni susţin însă că
cele menţionate mai sus sunt simple poveşti. „Toate aceste acte, inclusiv
probele video sau foto, vor fi prezentate instanţei de judecată. În relaţia cu
şoferul, poliţistul are obligaţia de a se prezenta, la cererea şoferului
trebuie să îi prezinte legitimaţia de serviciu, şi să îi prezinte motivele pentru
care a fost oprit şi sancţionat. Poliţistul nu este nevoit să îi prezinte
conducătorului auto certificatul de omologare al aparatului radar, buletinul de
verificare metrologică sau autorizaţia de operator radar. Cum am spus şi mai
sus, dacă şoferul va ataca procesul verbal în instanţă, toate acestea vor fi
prezentate instanţei de judecată”, ne-a declarat inspectorul Marius Ghiţă, de la Poliţia Rutieră
Constanţa.
De asemenea, site-urile de profil susţin că
poliţiştii nu au voie să meargă cu radarul mobil oprit şi să-l pornească atunci
când zăresc o maşină circulând cu viteză. În realitate, noile aparate ale
Poliţiei Rutiere au drept atu în lupta cu detectoarele de radar tocmai această
funcţie, care le permite să stea pe stand-by până la apropierea vitezomanilor.
Aşadar, încă un mit spulberat.
Viteza este constatată de radar, nu de poliţist
Un alt argument inexact folosit de
contravenienţi în instanţă este că agentul care constată contravenţia trebuie
să fie şi cel care aplică sancţiunea. Mai exact, ei spun că agentul care
citeşte aparatul radar trebuie să fie şi cel care dă amenda, altfel
procesul-verbal este lovit de nulitate absolută. Inspectorul Marius Ghiţă nu
este însă de aceeaşi părere. „În cazul vitezei, nu agentul constată viteza şi
contravenţia, ci aparatul radar. Nu poate poliţistul să estimeze el din ochi cu
cât circula şoferul X, ci aparatul va înregistra viteza. De multe ori, în
acţiunile pe viteză se acţionează cu agenţii la oprire. Aparatul radar
înregistrează viteza, poliţistul îl opreşte pe şofer şi îl sancţionează. Totul
este legal, mai ales că toţi poliţiştii rutieri au şi calitatea de operator
radar”, a precizat Marius Ghiţă.
Majoritatea şoferilor pierd procesul
Potrivit poliţiştilor constănţeni, foarte puţini
dintre cei care contestă procesele verbale de contravenţie câştigă în instanţă.
„Ei apelează la instanţă pentru a mai amâna o perioadă să predea permisul. Că
vin sărbătorile, că urmează concediul, fiecare găseşte un motiv să tragă de
timp. Majoritatea fac contestaţia, după care nici nu se mai prezintă la proces.
În cele din urmă, aproape toţi ajung pietoni. Mai ales în cazul contravenţiilor
filmate, cum sunt cele pe viteză, nu au nicio şansă să câştige. Noi trimitem
instanţei înregistrarea video, poze cu maşina respectivă, cu viteza şi data la
care a fost surprinsă, şi cu asta am terminat. Nu mai spun că sunt şi foarte
multe procese câştigate doar pe declaraţia poliţistului, fără nicio altă probă
sau înregistrare. Şi mi se pare şi normal, pentru că poliţistul reprezintă
autoritatea statului”, a mai declarat inspectorul Marius Ghiţă.
sursa;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu