duminică, 16 februarie 2014

DOSAR: Amenzi de circulaţie în Europa

Fiecare ţară are regulile ei când vine vorba de încălcarea codului rutier. Iar amenzile cresc de la an la an şi e bine să ştim ce ne poate aştepta la un drum cu maşina în strainătate.

Fiecare ţară din Europa are regulile ei când vine vorba de amenzi. Anumite ţări sunt mai permisive, altele foarte stricte. Dacă în Europa de Est amenzile sunt în general relativ mici în comparaţie cu ce se întâmplă în vest, ţările nordice bat deja recorduri atunci când vine vorba ca cei care au încălcat regulile în trafic să plătească pentru greşelile lor. 
Poliţia nu glumeşte mai ales când vine vorba de viteză excesivă sau condusul sub influenţa băuturilor alcoolice. Pentru a avea şoferi informaţi, Automobil Clubul German (ADAC) a strâns într-un tabel câteva repere informative referitoare la cele mai uzuale amenzi de circulaţie din toate ţările din Uniunea Europeană. 

Consumul de alcool

Studiind tabelul publicat de ADAC, constatăm că ţara noastră a rămas într-o ligă selectă unde alcoolemia la volan este 0.0. Alături de România în această ligă mai sunt Slovacia, Cehia şi Ungaria. Restul Europei permite şoferilor să bea o bere sau un pahar de vin şi să conducă, lucru absolut normal. Pentru majoritatea ţărilor din Europa - şi chiar şi în Turcia - alcoolemia permisă variază între 0.2 şi 0.8 g/l, alcool pur în sânge. Printre cele mai permisive state europene se află Marea Britanie, care îngăduie o alcoolemie de 0.8 la mie, dar unde poliţiştii pot cere celui testat să demonstreze că poate conduce. Peste această limită, amenziile sunt usturătoare, de la 5.700 euro în sus, plus pierderea permisiului şi alte sancţiuni. 

Depăşirea limitei de viteză



ESENTIAL480euro trebuie să plăteşti în Norvegia pentru depăşirea vitezei legale cu 20 km/oră
În ceea ce priveşte viteza excesivă, ţările scandinave sunt campioane. Norvegia este cea mai strictă dintre ele, amendând depăşirea vitezei legale cu 20 km/oră cu minim 480 euro. În Italia, pentru depăşirea vitezei legale cu 50 km/oră, amenda minimă este de 530 euro, iar pentru intrarea în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului amenda minimă este de 170 euro. De asemenea, în majoritatea ţărilor europene, amenzile cresc pe timpul nopţii: între orele 22 şi 7 acestea pot urca cu o treime. 
Există o regulă generală la nivel european: dacă amenzile sunt plătite pe loc sau într-un timp foarte scurt, contravanientul poate primi o reducere substanţială din cuantumul sumei. Dacă la noi vorbim de 50% din sumă în 48 de ore, în Grecia se poate achita jumătate din sumă dacă amenda este plătită în termen de 10 zile. Un sistem mai special de amenzi se regăseşte în Danemarca şi Finlanda, unde amenzile sunt calculate în funcţie de venitul contravenientului. De exemplu, în Finlanda, din venitul acestuia se scad 255 euro, iar restul sumei se împarte la 60, rezultând astfel o zi amendă sau venit zilnic (VZ) de care contravenieintul se poate lipsi. Suma este apoi înmulţită cu cu un număr ce variază între 1 şi 120, în funcţie de gravitatea faptei, acest lucru fiind stabilit de un judecător. Cea mai mică valoare pentru o zi amendă sau venit zilnic în Finlanda este 6 euro. Cei care greşeşc în trafic pe teritoriul Finlandei îşi pot calcula amenda AICI. Un sistem asemănător este folosit şi de vecinii din Suedia. 
Alcoolemie permisă(g/l) Depăşirea alcoolemiei (euro) >20 km/h(euro) >50 km/h(euro) Trecere pe roşu(euro) Depăşire interzisă(euro) Parcare interzisă(euro) Folosirea mobilului(euro) Fără centură(euro) 
AUT0.5de la 300de la 20pâna la 2.180de la 70de la 70de la 20de la 50de la 35
BEL0.5de la 150de la 100de la 300de la 150de la 150de la 50de la 100de la 50
BiH0.3de la 200de la 25de la 200de la 150de la 150de la 25de la 10de la 20
BUL0.5de la 100de la 25de la 120de la 25de la 25de la 5de la 25de la 25
CRO0.5de la 90de la 65de la 660de la 260de la 90de la 40de la 6565
CYP0.5de la 100de la 35de la 85de la 85de la 85de la 85de la 85de la 85
CZE0.0de la 100de la 60de la 200de la 100de la 200de la 60de la 6080
DEN0.5în funcţie de venitde la 135de la 335270270de la 70200200
EST0.2de la 400120800pâna la 385până la 385de la 40până la 200până la 200
FIN0.5de la 15 VZde la 7014 VZde la 10 VZde la 10 VZ10-50până la 11535
FRA0.5de la 135de la 1351500de la 135de la 135de la 15de la 135de la 135
GER0.5de la 500de la 35de la 24090-32030-25010-704030
GRE0.5de la 80de la 100de la 350de la 350de la 350de la 40100de la 350
HOL0.5de la 350de la 160de la 510220220de la 90220130
HUN0.0de la 980de la 100de la 200de la 330de la 330de la 165de la 100de la 30
GB0.8de la 5.715de la 70până la 2.860de la 70de la 70de la 35de la 35până la 585
IRL0.5de la 200de la 80de la 80de la 80de la 80de la 40de la 60de la 60
ISL0.5de la 425de la 60de la 9090de la 90de la 103060
ITA0.5de la 500de la 170de la 530de la 170de la 85de la 40de la 155de la 80
LET0.5de la 215de la 10de la 110de la 30de la 20de la 301530
LIT0.4de la 290de la 10de la 290de la 115de la 115de la 30de la 30de la 30
LUX0.5de la 100de la 50de la 145145145de la 257575
MAL0.8de la 1.200de la 70de la 70de la 60de la 25de la 25de la 25de la 25
MAC0.5de la 250de la 20de la 45de la 300de la 35de la 454520
MUN0.3de la 70de la 70de la 150de la 70de la 70de la 60de la 60de la 40
NOR0.2de la 670de la 480de la 1.500700700de la 100175200
POL0.2de la 145de la 25de la 100de la 75de la 60de la 25de la 5025
POR0.5de la 250de la 60de la 300de la 120de la 120de la 30de la 120de la 120
ROM0.0de la 145de la 95de la 145de la 65de la 95de la 30de la 65de la 30
SWE0.2de la 40 VZde la 290de la 480de la 300de la 300de la 25fără interdicţie180
SWI0.5de la 485de la 145de la 60 VZ200de la 240de la 308050
SER0.3de la 45de la 45de la 135de la 135de la 135de la 554545
SVK0.0de la 450de la 50de la 350150150de la 30de la 60de la 20
SLO0.5de la 300de la 50de la 300250de la 500de la 40120120
SPA0.5de la 500de la 100de la 600de la 200de la 200de la 200de la 200de la 200
TUR0.5de la 250de la 60de la 80de la 60de la 80de la 30de la 3030
*sumele din tabel sunt exprimate în euro. VZ= venit zilnic sau zi amendă.
Tu ce parere ai?  Te rog sa lasi un comentariu mai jos”

sursa:
http://www.automarket.ro/stiri/dosar-amenzi-de-circulatie-in-europa-50390.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu